Recoltarea celulelor stem prin Stem Cells Bank MedLife

O șansă unică de a asigura sănătatea copilului tău

Știai că 1 din 2 oameni care au nevoie de un transplat nu găsesc niciodată un donator compatibil? În caz de nevoie, cum ar fi ca viitorul tău copil să aibă depozitată o mostră de celule stem 100% compatibiliă, care să îi salveze sănătatea?

Te-ai gândit vreodată că poți face acest lucru pentru copilul tău, cu doar 19 euro/lună?

 

Nașterea unui copil este cu adevărat un eveniment emoționant și special, care schimbă viața oricărui om. De asemenea, acest moment reprezintă o șansă unică pentru sănătatea copilului în viitor: doar în momentul nașterii poate fi colectată o sursă unică de celule stem din cordonul ombilical. În caz de nevoie, aceasta îi va putea oferi un tratament personalizat copilului (chiar și la vârsta adultă) pentru cel puțin 70 de afecțiuni grave. Unele dintre acestea au fost considerate, până acum, boli incurabile.

Din păcate, dacă părinții nu primesc informațiile necesare, ei nu știu cât de esențială este stocarea celulelor stem la naștere și, în cele mai multe cazuri, această sursă de sănătate este ignorată, ajungând în zona de deșeuri. De aceea, în continuare, dorim să te informăm despre această șansă unică și să îți prezentăm cum pot celulele stem să protejeze sănătatea copilului tău.

 

Ce sunt celulele stem și de ce să le stocăm?

După cum poate ai auzit, multă lume încă mai consideră că recoltarea de celule stem la naștere și utilizarea lor în tratamente se află doar la stadiul de cercetare. Cum subiectul este unul complex, există confuzia că doar anumiți oameni privilegiați ar putea apela la astfel de servicii. Însă, așa cum vei afla și în continuare, aceste lucruri nu sunt adevărate. Până în prezent s-au realizat peste 30.000 de transplanturi folosind celule stem recoltate la naștere.

În total, sunt înregistrate peste 1.000.000 de transplanturi în întreaga lume, folosind orice formă de celule stem (care pot fi recoltate și din măduva spinării sau din sângele periferic). Dar metoda recoltării celulelor stem la naștere este folosită din ce în ce mai mult, pentru că oferă cele mai bune rezultate.

CLICK AICI și află mai multe informații despre recoltarea celulelor stem

 

Ce este sângele ombilicoplacentar?

Cordonul ombilical este cel care face legătura între copil și placenta mamei, pe perioada sarcinii. Prin acesta, copilul primește sânge oxigenat și nutrienții necesari dezvoltării. Sângele rămas în cordonul ombilical și placentă, în momentul nașterii, este bogat în celule stem foarte valoroase.

Ce sunt celulele stem?

Celulele stem sunt responsabile cu menținerea sănătății noastre. Cele recoltate la naștere din sângele ombilicoplacentar sunt celule stem adulte, pe deplin dezvoltate - fundamentale pentru sistemul nostru imunitar și pentru sânge. Deoarece sunt recoltate în acest moment, reprezintă cea mai pură formă de celule stem, nefiind afectate de îmbătrânire sau de alți factori externi.

Celulele stem sunt extrem de importante pentru organismul uman, deoarece ele se pot dezvolta în alte tipuri de celule (musculare, sanguine dar și altele), care pot forma la rândul lor țestuturi și organe în corpul uman.

 

De ce să recoltăm celule stem la nașterea copilului? 

 

1. Pentru a proteja sănătatea copilului pe viitor

Din fericire, tot mai mulți părinți se arată interesați de felul în care celulele stem pot proteja sănătatea copilului lor. Așadar, de ce să colectăm la naștere și apoi să stocăm aceste celule?

În primul rând, este important să precizăm că mostra de celule stem colectată la naștere reprezintă cea mai bună soluție disponibilă pentru copilul tău, în cazul în care va avea nevoie vreodată de un transplant.

În al doilea rând, este indicat ca celulele stem ale copilului să fie stocate de o bancă specializată deoarece, în funcție de caz, acestea pot trata peste 70 de afecțiuni.

Sângele ombilicoplacentar este o sursă unică de celule stem ce poate fi colectată doar în momentul nașterii. Procesul de colectare nu implică nici un fel de risc pentru mamă sau copil. Acesta este realizat de personal calificat din echipa medicală care se ocupă de naștere (medicul sau asistenta) și este o procedură foarte simplă și inofensivă.

Deoarece compatibilitatea este de 100%, iar celulele sunt disponibile în orice moment, acestea reprezintă cea mai bună soluție pentru copilul tău, pe viitor, în cazul unui transplant.

 

2. Chiar și frații/surorile copilului pot beneficia

Există o șansă de 1 din 4 ca fiecare alt copil cu aceiași părinți biologici să poată beneficia de această mostră de celule stem, dacă va avea nevoie de un transplant pe viitor.

 

3. Pentru a trata peste 70 de afecțiuni grave

Dacă, din nefericire, în viitor, copilul tău se întâlnește cu afecțiuni ale sângelui (de exemplu, leucemie sau mai multe tipuri de anemie) acestea pot fi tratate cu ajutorul celulelor stem recoltate la naștere. 

 

4. Pentru ca viitorul tău copil să poată beneficia de ultimele cercetări și descoperiri din domeniul medical

În prezent se fac cercetări pentru utilizarea celulelor stem în tratarea altor 80 de afecțiuni grave, printre care: afecțiuni autoimune (diabet, scleroză multiplă sau Parkinson), cardiace, sau afecțiuni ale ficatului și ciroza.

 

CLICK AICI pentru o întâlnire Gratuită cu un Consultant Stem Cells Bank

 

©2024 Acest site este proprietatea Medlife S.A. Toate drepturile rezervate.