Radu Paraschivescu despre RESPECT: „Respectul este omagiul pe care îl datorăm meritului, iar meritul acesta înseamnă competență plus autoritate în domeniu”

  

Cine este omul pe care îl respectați cel mai mult în viață și de ce?

 

Sunt mulți și o invitație la alege este o invitație la nedreptate. Să spunem Marcel Iureș, să spunem Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț, să spunem Marius Manole, Gabriel Liiceanu, să spunem Horia Patapievici, să spunem pe mulți. Aș fi vorbit și despre Ivan Patzaichin, dar trebuie s-o fac la trecut. Momentul în care convenția este prezentul, să spunem că este vorba despre cei enumerați deja. De ce? Pentru că sunt niște oameni cu șira spinării, și nu doar anatomic, pentru că sunt niște oameni care nu se tranzacționează, niște oameni care au puterea să spună niște lucruri răspicat, să nu-și schimbe părerea după cum bate vântul și să creeze la rândul lor o școală de comportament liber, dezinhibat, de gândit cu propria ta minte și nu de preluat automat de la alții. Din motivele astea și alte 20.

 

 

Ați fost mulți ani jurnalist sportiv și metaforele sportive par să fie preferatele dumneavoastră și în literatură. Ce ați respectat sau ce respectați în continuare la sport?

 

Dacă e să găsesc o zonă în care să îmi exersez liber respectul este zona galeriilor la cântarea imnurilor. Atunci într-adevăr simt un respect netrunchiat. Simt că oamenii aceia își aparțin unii altora, că imnul este un simptom sau o condiție a unei identității și apartenenței și că acei oameni care strigă, cântă, vopsiți sau nu pe față, fac un lucru autentic, nu-l fac în temeiul unei obligații, unui contract și sunt naturali în condițiile în care sportul din jurul lor devine artificial.

 

 

Sunteți un fin observator al societății românești, pe care o tratați adeseori cu sarcasm și umor. Ce credeți că mai înseamnă respectul românilor?

 

Respectul la români la ora asta înseamnă în nu știu ce proporție o formă fără fond. O vorbă goală sau în curs de golire de conținut. E un cuvânt convenabil în momentul în care îl folosești, pentru că te așază automat pe un postament de unde privești lumea în jos. Eu respect, voi mai vedem...  Pe de altă parte, respectul este și prilej de confuzie în societatea noastră – nu știu dacă numai în ea. Respectul e confundat de multe ori cu politețea, ceea ce e de înțeles, dar de remediat, pentru că respectul e una, iar politețea e cu totul altceva. Politețea presupune și un ceremonial și un grad de ipocrizie bună, să spunem așa, pe când respectul trebuie să fie o trăire din interior. În același timp am mai observat, fiind un fin observator, cum spuneați, că există oameni care fac din recursul la respect un preambul al insultei. Din categoria „eu vă respect pe dumneavoastră, dar” și după „dar” urmează un verbiaj care la un moment dat se închide dacă nu cu o sudalmă, în orice caz cu un comportament și un comentariu depreciativ. Cam astea sunt reperele respectului în ziua de astăzi, dar nu generalizez. Observ niște lucruri și aș vrea să cred că respectul va deveni cu timpul, făcând abstracție de lumea politică pe care o vedem sub ochii noștri, și o formă care să își recapete conținutul, nu doar o lozincă bună de flașnetat.

 

 

Care credeți că este relația dintre respectul instituțional și respectul ca persoană. Persoanele determină respectul în instituție sau invers?

 

Ar trebui să fie un raport biunivoc, ar trebui să vină respectul dintr-o parte, dar și din cealaltă, în cantități egale. Constat că există deocamdată lipsă de respect instituțional – nu peste tot. Lipsa de respect în administrație încă este prezentă și încă se pot da sute de exemple. Lipsa de respect în situații obișnuite de viață – la fel. Însă, din partea instituțiilor, dar și din partea oamenilor care compun societatea, există un fel de cultură a sfidării care îi animă pe mulți și care îi fac să trateze instituțiile ca pe niște paranteze birocratice, iar respectul ca pe ceva ce merită survolat.

 

 

Ați avut vreodată ocazia să comparați două situații similare ce implică respectul românesc și una din străinătate? Vedeți vreo diferență între români și restul?

 

Am avut. Dacă e să vorbim despre exemplele de respect în România și în afara ei, așa cum nesimțirea nu are copyright românesc, nici respectul nu este al unei țări anume sau a unui loc anume. Dau un exemplu de respect – eu așa l-am perceput – de la mine din instituție: în ultima vreme m-am întâlnit mai rar cu Gabriel Liiceanu, dar de câte ori avem de intrat pe o ușă, mă îmbie s-o iau înaintea lui. Politețea m-ar obliga pe mine să-l îmbii pe el. Nu apuc să fac lucrul acesta pentru că el aproape că mă presează s-o iau înainte, deși sunt cu 18 ani mai mic. Asta este cred o formă de respect. Una minimală, care subînțelege niște valori comune, niște trăiri comune, poate niște experiențe comune. La capătul celălalt, în Franța, am observat acum o lună, o formă de respect absolut simplă și la îndemână, cu condiția să te gândești la ea. Am fost la unul dintre castelele celebre de pe valea Loirei, unde fiind întrebat de unde sunt, am spus Roumanie, și mi s-a dat pe loc un ghid pe limba română.

 

 

Care e relația pe care o vedeți între respect și însănătoșirea unei națiuni?

 

Una ar trebui să decurgă din alta, iar națiunea se însănătoșește nu doar prin afișarea cuvântului respect, ci în primul rând prin practicarea ei și prin legarea respectului de ceva la fel de important și anume de binele comun. Pentru că respectul nu înseamnă să ai dragoste și prețuire doar pentru casa ta și să arunci murăturile stricate pe geam. Respectul presupune să ai o grijă anume și pentru ceea ce este în jurul tău, pentru imediatul tău, pentru stradă, pentru trotuar, pentru bloc și așa mai departe. În momentul în care vom înțelege mai mulți lucrul acesta, șansele unui reviriment vor fi mai mari.

 

 

Credeți că este necesar un efort individual înainte de un efort comun pentru a obține împreună mai mult?

 

E logic și chiar și cronologic ca începutul să-l facă efortul individual și primul efort este de conștientizare. În momentul în care îți dai seama că trebuie să remediezi ceva sau să institui o politică, un tip de inițiativă, atunci poți să construiești pe tipul acesta de inițiativă. Efortul trebuie să fie sincer însă, să vină din inimă și să nu fie contrafăcut, pentru că de obicei contrafacerea miroase și se poate da de gol repede.

 

 

Cum vă raportați personal la respect? Care e definiția care vă încadrează viziunea aceasta cel mai bine?

 

Eu nu sunt suficient de inteligent ca să pot da o definiție individuală a respectului, așa că o s-o preiau pe cea a lui Kant, care spune că respectul este omagiul pe care îl datorăm meritului. Meritul acesta înseamnă competență plus autoritate în domeniu. Înseamnă știința de a te așeza în așa fel în fața lumii încât să fii cât mai autentic și în același timp să nu vrei să le placi tuturor pentru că nu o să reușești niciodată. Cam asta e definiția mea a respectului, iar el nu cred că ține de vârstă sau de tutuială sau de categorie socială. Poveștile de tipul „îi respect pe vârstnici” sunt niște frumoase florete retorice, dar pe jumătate false.

 

 

Credeți că este dificil să generalizăm respectul pe anumite categorii și mai degrabă să ne uităm la oameni, la indivizi?

 

E mai bine să pornești de la individ spre categorie și să nu crezi că o anumită categorie este defectă din plecare la capitolul respect, pe când alta este aristocratică și vorbește doar cu temenele. Am văzut strungari respectuoși și academicieni neciopliți. Prin urmare categoria socială nu are de-a face nimic aici. Au de-a face cei 7 ani de acasă, indiferent dacă se petrec într-o cameră tapetată cu cărți sau într-una în care găsești doar o lumânare și o Biblie. Cei 7 de ani de acasă sunt aceiași și de acolo poți să articulezi niște forme ale respectului care să fie într-adevăr trainice și care să nu fie suspectate de ipocrizie.

 

 

De ce credeți că este util demersul MedLife de a crea această platformă online care să adune povești centrate pe valori, pe poveștile respectului din diferite unghiuri?

 

Demersul MedLife este util în primul rând pentru că nu fiecare dintre noi conștientizează la fel valorile. S-ar putea să fie oameni care să nu le poată defini, să nu le poată aduna pe cele bune sub aceeași umbrelă. Prin urmare faptul că apare o platformă pe care aceste valori sunt explicate, ilustrate și însoțite de niște comentarii și puncte de vedere ale unor oameni „vaccinați” la capitolul respect, poate fi un sprijin pentru fiecare dintre cei curioși să afle mai multe lucruri despre acest concept misterios care este respectul și care pare la îndemână dar nu e întotdeauna.

 

 

***

Articolul face parte din demersul RoMâine.

 

Platforma de sănătate RoMâine este locul în care românii au ocazia să își aducă aminte și să exerseze cele mai importante valori umane, precum Respectul, Empatia, Încrederea, Speranța sau Grija. Este o școală națională de clădit în viitor în care Sistemul Medical MedLife, furnizorul național de sănătate al României, aduce împreună personalități de renume și oameni de rând, pentru a găsi soluții să facem România bine, împreună.