Despre Institutul de Management Integrativ al Endometriozei (RoEndo)
Dedicați excelenței
RoEndo - Institutul de Management Integrativ al Endometriozei, parte din rețeaua MedLife, este dedicat diagnosticului și tratamentului complet al endometriozei, de la stadiile incipiente până la cele mai complexe forme ale bolii. Centrul nostru reunește ginecologi cu acreditare European Endometriosis League (EEL), alături de o echipă multidisciplinară dedicată, oferind pacientelor acces la expertiză avansată, standarde europene de tratament și o abordare personalizată a cazurilor de endometrioză.
Sub coordonarea dr. Voicu Simedrea, medic primar obstetrică-ginecologie, Șeful Departamentului de Endometrioză din cadrul Spitalului MedLife Medici’s, pionierul chirurgiei în endometrioză din România, cu experiență de peste 15 ani, fondatorul primei rețele de endometrioză din România, centrul reunește o echipă multidisciplinară cu experiență vastă în domeniu, formată din specialiști în: ginecologie, chirurgie generală, urologie, imagistică medicală, gastroenterologie, endocrinologie, psihologie și terapia durerii.
Cu ajutorul tehnologiei avansate și al chirurgiei asistate robotic prin sistemul da Vinci, RoEndo oferă tratamente sigure și personalizate, reunind toate serviciile necesare într-un singur loc.
Afecțiuni tratate în cadrul Institutului de Management Integrativ al Endometriozei (RoEndo)
La RoEndo evaluăm și tratăm toate formele de endometrioză și afecțiunile asociate acesteia, printr-o abordare multidisciplinară adaptată fiecărei paciente.
- Endometrioza superficială sau peritoneală
Leziuni localizate la nivelul peritoneului (membrana care căptușește pelvisul) care pot genera dureri menstruale intense sau disconfort pelvin.
- Endometrioza ovariană (endometrioame)
Chisturi la nivelul ovarelor care pot afecta ovulația, rezerva ovariană și fertilitatea.
- Endometrioza profund infiltrativă
Afectează structuri profunde precum rectul, colonul, ligamentele uterosacrate sau nervii pelvini, vezica si uretere, producând dureri cronice și simptome digestive sau urinare.
- Endometrioza colo-rectală
Leziuni pe rect sau colon, asociate cu constipație severă, durere la defecație și, uneori, stenoză intestinală.
- Endometrioza ureterală
Formă „tăcută” a bolii, care poate bloca ureterul și afecta funcția rinichiului fără simptome evidente.
- Endometrioza vezicală
Afectează peretele vezicii urinare, provocând durere la urinare și simptome urinare ciclice.
- Endometrioza diafragmatică și extra-pelvină
Responsabilă pentru dureri sub coaste sau la nivelul umărului drept, mai ales în timpul menstruației.
- Aderențe pelvine sau frozen pelvis
Lipirea organelor între ele, cu mobilitate redusă și dureri constante.
- Endometrioză nervoasă
Poate afecta originea nervilor pelvini, provocând dureri intense în zonele pe care aceștia le deservesc și, în stadiile avansate, poate duce chiar la pierderea funcției motorii a membrului inferior.
- Adenomioză
Este localizată în peretele uterin, care determină menstre abundente și crampe severe.
Când e recomandat un consult în cadrul Institutului de Management Integrativ al Endometriozei (RoEndo)
Endometrioza este o afecțiune cronică, care poate fi influențată de factori genetici, hormonali și de mediu. Poate debuta devreme și evolua lent, afectând calitatea vieții în mod semnificativ.
Simptome frecvente
- Dureri menstruale intense;
- Durere cronică pelvină;
- Durere la contact sexual;
- Durere ciclică la urinare sau defecație;
- Sângerări menstruale abundente;
- Dureri care iradiază spre spate, între omoplați, coaste sau umăr (în formele extra-pelvine);
- Tulburări de tranzit, alternanță constipație–diaree;
- Scaune fragmentate sau creionate;
- Infertilitate.
Când este momentul să te adresezi RoEndo
- Ai simptome persistente care îți afectează viața de zi cu zi;
- Ai primit un diagnostic incomplet sau incert;
- Ai dureri care nu răspund la tratament;
- Ai recomandare pentru intervenție chirurgicală și ai nevoie de o a doua opinie;
- Ai suspiciune de endometrioză profundă;
- Te confrunți cu infertilitate și dorești evaluare integrată.
Diagnosticarea în cadrul Institutului de Management Integrativ al Endometriozei (RoEndo)
Diagnosticul corect este primul pas către un tratament eficient în endometrioză. De aceea, la RoEndo folosim un protocol complet de evaluare, astfel încât să înțelegem cu exactitate forma bolii și impactul acesteia asupra vieții tale.
Procesul de diagnosticare include:
- Anamneză amplă, în care discutăm simptomele, istoricul medical și impactul acestora asupra vieții tale;
- Consult ginecologic specializat în endometrioză;
- Ecografie transvaginală, considerată „gold standard” pentru depistarea majorității formelor bolii;
- Clasificarea bolii conform sistemelor RASRM și #Enzian, pentru o evaluare corectă a stadiului și tipului de afectare;
- RMN cu protocol de endometrioză, ideal pentru identificarea leziunilor profunde, extrapelvine și a afectării altor organe;
- Hidro-Colono CT, recomandat în cazurile cu suspiciune de afectare colo-rectală avansată, pentru evaluarea gradului de stenoză și stabilirea indicației chirurgicale;
- Evaluare multidisciplinară, împreună cu specialiști în chirurgie generală, urologie, imagistică, gastroenterologie și terapia durerii, în cadrul Endometriosis Board.
Acest proces complet ne permite să stabilim un diagnostic precis și un plan terapeutic personalizat, construit în funcție de nevoile și obiectivele fiecărei paciente.
Metode de tratament disponibile în cadrul Institutului de Management Integrativ al Endometriozei (RoEndo)
Tratamentul endometriozei se stabilește individual, în funcție de severitatea simptomelor, tipul și stadiul bolii, dorința conceptivă și impactul asupra calității vieții. La RoEndo folosim o abordare integrativă, modernă și multidisciplinară.
Tratament medicamentos
Primul pas în multe cazuri îl reprezintă terapia medicamentoasă, care urmărește controlul durerii și reducerea progresiei bolii.
- Progestine sau contraceptive;
- Terapii hormonale specifice (progestative);
- Analgezice, antiinflamatoare și antispastice;
- Agoniști/antagoniști GnRH (analogi GnRH);
- Tratament individualizat în funcție de toleranță și răspunsul pacientei.
Tratament chirurgical
Intervenția chirurgicală este indicată atunci când:
- durerea este severă și afectează semnificativ calitatea vieții;
- simptomele nu răspund la tratament medicamentos;
- există afectarea unor organe vitale (intestine, ureter, diafragm).
Recomandarea devine relativă în cazul pacientelor cu o calitate a vieții scăzută și infertilitate, care au o rezervă ovariană rezonabilă, dar au în antecedente două eșecuri ale procedurilor FIV.
Intervențiile chirurgicale, în funcție de forma bolii, pot include:
Excizia leziunilor superficiale peritoneale
Pentru endometrioza ovariană:
- puncție evacuatorie;
- alcoolizarea chistului endometriozic;
- ablație cu Argon Plasma;
- chistectomie parțială sau totală.
Tratamentul aderențelor (adezioliză)
Intervenții pentru endometrioza profund infiltrativă, precum:
- shaving rectal;
- rezecție discoidă;
- rezecție segmentară de rect prin tehnica NOSE (extracție prin orificii naturale, fără incizie abdominală);
- tratamentul afectării ureterale: shaving, rezecție cu anastomoză termino-terminală sau reimplantare;
- intervenții pentru endometrioză nervoasă: neuroliză, decompresiune nervoasă, neurectomie parțială.
Endometrioză diafragmatică:
- ablație pentru leziuni superficiale ale peritoneului diafragmatic;
- excizie cu reconstrucția diafragmului pentru leziuni profunde, penetrante.
Notă importantă
Folosim ablația doar pentru leziuni superficiale mici, situate la nivelul peritoneului, și pentru chisturi endometriozice de dimensiuni medii la paciente care își doresc să conceapă. Restul leziunilor sunt tratate prin excizie.
Adenomioză:
- Adenomiomectomie prin tehnica Osada – indicată în cazurile selectate de adenomioză avansată la paciente care își doresc să conceapă.
- Histerectomie totală – recomandată pacientelor cu scor mare al durerii, care nu mai doresc concepția și au vârsta de peste 40 de ani.
Principiul central al tratamentului chirurgical
Abordarea chirurgicală urmărește să fie radicală cu boala și conservatoare cu funcțiile esențiale ale pacientei: reproductivă, digestivă și urinară.
Chirurgie asistată robotic prin sistemul da Vinci
Pentru cazurile complexe, chirurgia robotică oferă beneficii majore:
- vizualizare tridimensională și de înaltă rezoluție;
- precizie chirurgicală superioară;
- instrumente cu mobilitate avansată (7 grade de libertate);
- excizie completă a leziunilor cu traumatism minim asupra țesuturilor sănătoase;
- risc scăzut de complicații și recuperare mai rapidă.
Chirurgie multidisciplinară
Pentru endometrioza profundă, intervențiile sunt realizate împreună cu:
- chirurgi generaliști;
- urologi;
- neurochirurgi;
- specialiști în imagistică;
- anesteziști dedicați.
Această colaborare permite rezolvarea completă a bolii într-o singură intervenție, în condiții de maximă siguranță pentru pacientă.
Chirurgia se desfășoară în conceptul ERAS (Enhanced Recovery After Surgery), un ansamblu de măsuri perioperatorii menite să reducă impactul intervenției chirurgicale asupra pacientei. Acest protocol facilitează o vindecare mai rapidă, oferă un confort postoperator crescut și permite reluarea mai rapidă a activității profesionale și reintegrarea școlară/socială.
Management integrat pe termen lung
Endometrioza este o boală cronică, care necesită supraveghere continuă. La RoEndo oferim:
- Consiliere privind stilul de viață, care include recomandări pentru obiceiuri sănătoase, plan de alimentație, activitate fizică și strategii de well-being;
- Conservarea funcției reproductive, atunci când este posibil și în acord cu dorințele pacientei;
- Tratament pentru durerea cronică, adaptat severității și răspunsului individual;
- Monitorizare postoperatorie pentru evaluarea recuperării și prevenirea complicațiilor;
- Colaborare cu specialiști în Reproducere Umană Asistată, atunci când este necesară o abordare integrată pentru obținerea sarcinii;
- Plan terapeutic individualizat, adaptat nevoilor pacientei, cu focus pe prevenirea recidivei și îmbunătățirea calității vieții;
- Monitorizare asigurată de medici acreditați EEL (European Endometriosis League).
Endometriosis Board
Evaluare Multidisciplinară pentru Cazurile Complexe
Endometriosis Board este un program dedicat pacientelor cu forme complexe de endometrioză, care necesită expertiza integrată a mai multor specialiști din domenii conexe acestei patologii. Obiectivul este stabilirea unei conduite terapeutice unitare și personalizate, bazată pe o evaluare multidisciplinară.
Ce înseamnă, concret, Endometriosis Board:
- o echipă multidisciplinară dedicată endometriozei, în care cazurile complexe sunt discutate împreună de medici ginecologi, chirurgi generaliști, specialiști în terapia durerii, urologi, neurochirurgi, specialiști în imagistică, specialiști în Reproducere Umană Asistată, medici anatomo-patologi;
- revizuirea completă a cazului – medicul curant prezintă simptomele pacientei, rezultatele investigațiilor imagistice, istoricul medical și de fertilitate, precum și impactul bolii asupra calității vieții;
- decizie comună asupra conduitei – medicală, chirurgicală sau combinată – cu accent pe excizia completă a bolii, conservarea funcțiilor (reproductivă, digestivă, urinară) și respectarea dorinței de fertilitate a pacientei;
- aliniere la recomandările societăților internaționale și la modelul centrelor de excelență în endometrioză, care subliniază rolul esențial al echipelor multidisciplinare în formele severe și cu afectare a altor organe vitale;
- recomandare finală clară și personalizată, comunicată pacientei într-un limbaj accesibil, care integrează:
- opțiunile de tratament;
- riscurile și beneficiile;
- impactul asupra fertilității;
- planul de monitorizare și prevenție a recidivei.
Echipa medicală
Echipa RO-Endo, coordonată de dr. Voicu Simedrea, reunește specialiști cu expertiză în diagnosticul și tratamentul endometriozei, printr-o abordare multidisciplinară modernă și integrate.
Coordonare medicală sau expertiză medicală
Medicii ginecologi din echipa noastră sunt specialiști acreditați de European Endometriosis League(EEL), cu formare avansată în diagnosticul și managementul complex al endometriozei, inclusiv în formele profunde ce necesită abordare multidisciplinară.
Dr. Caius Voicu Simedrea este medic primar obstetrică-ginecologie, cu o vastă experiență în chirurgia endometriozei și oncoginecologiei. Este pionierul chirurgiei endometriozei complexe, în România, cu peste 3.000 de intervenții realizate în acest domeniu.
Începând cu luna octombrie 2025, coordonează Departamentul de Endometrioză MedLife Medici’s, consolidând o echipă multidisciplinară dedicată diagnosticării și tratamentului acestei patologii complexe.
Cu peste 300 de intervenții realizate cu sistemul da Vinci X, este chirurg de consolă certificat în chirurgie robotică (Amsterdam, 2024), având competențe avansate în laparoscopie, histeroscopie și chirurgie minim invazivă.
De-a lungul carierei, a colaborat cu centre internaționale de excelență din Rouen (Franța) și Villach (Austria). A fondat primul centru dedicat exclusiv endometriozei din vestul țării și prima rețea națională acreditată de Liga Europeană de Endometrioză prin EuroEndoCert. Este membru al European Endometriosis League (EEL), Society of Endometriosis and Uterine Disorders (SEUD) și European Society for Gynaecological Endoscopy (ESGE). În prezent, dezvoltă în cadrul MedLife Medici’s Timișoara un Institut de Management Integrativ al Endometriozei, dedicat diagnosticării și tratamentului complex al acestei afecțiuni.
Dr. Simedrea combină expertiza chirurgicală cu o viziune integrată asupra sănătății femeii, oferind pacientelor soluții personalizate și sigure, bazate pe ultimele standarde medicale internaționale.
Echipa multidisciplinară RO-Endo include specialiști în:
- ginecologie;
- chirurgie generală;
- urologie;
- imagistică medicală;
- gastroenterologie;
- terapia durerii;
- endocrinologie;
- RUA (reproducere umană asistată);
- nutriție;
- psihologie;
- fizioterapie.
Testimoniale
Contact - locație și program